TrytheFreedom

Catching Butterflies

2011-02-05T22:50:00.003+02:00

Cat de placute pot fi acele momente in care, pentru cateva minute, 2, 3, cateva ore chiar, nu iti mai propui nimic...nu iti mai propui sa mergi sa iei paine, nu iti mai propui sa te ridici din pat si sa-ti hranesti cainele, nu iti propui sa iei bacul, sa intri la facultate, nu iti mai propui sa ajungi "un om mare si realizat"...si nu vorbesc nici pe departe de fuga de responsabilitate/de negarea acesteia sau de a te complace in mediocritate. Din contra, mediocru fiind, iti vei face un super-scop si din a-ti pune o cana cu apa. Altfel, oare de ce in perioadele mai tensionate avem senzatia ca totul navaleste asupra noastra si ca intalnim numai pretentii si asteptari in jur?

Privind in jurul meu, am relaizat ca aceasta capacitate de a-ti crea mici momente de detensionare totala nu e tocmai des intalnita...It`s rather precious...

Si atunci ma intreb...De ce atata graba si de unde tendinta asta de a "lupta" (si am folosit acest cuvantul pentru ca l-am auzit de atatea ori in contextul asta) pentru orice?...

Consider ca singurul sens in care merita sa "luptam", si aici as folosi mai degraba "construim", este cel care ne aduce impacarea interioara, acea liniste speciala, numita de englezi "bliss"...Si partea cea mai bizara e ca tocami oamenii astia pe care ii vedem tot timpul in garda, tocmai ei sunt atat de departe de a se simti impacati cu ei insisi...

Atunci...intrbarea mea ar fi: de ce ai mai continui daca ti-ai pierdut constiinta de sine? Nu ai vazut ca tocmai atunci cand crezi ca esti cel mai aproape de a ajunge unde ti-ai dorit, esti, de fapt cel mai departe si nu vei obtine lucrul ala pe de-a-ntregul?

hmm

2010-05-20T23:52:00.002+03:00

ma gandesc ca, in final, maturitatea nu e relevata de intensitatea cu care percepi suferinta de la un anumit punct, ci, din contra, de capacitatea de a fi cu adevarat fericit dincolo de tot ce se intampla :) sa poti sa vezi, dincolo de situatia in sine, acel putin "bun" si "frumos" si sa fi capabil sa il pastrezi cu drag

Useless

2010-02-17T01:10:00.002+02:00

Se pare ca traim intr-o lume in care suntem invatati sa devenim "oameni importanti"...fiecare merge la o facultate, iar daca mai pleci si peste hotare, esti foarte foarte tare, chiar daca de facultatea ta nu a auzit nimeni si profilul este ceva gen relatii internationale sau things of this kind. Nu conteaza ca tot ce face parte din personalitatea ta s-a format intr-un anumit mediu, nu conteaza ca toti prietenii si oamenii la care tii sunt intr-un anumit loc, in locul in care de altfel si tu ai crescut si locul care te-a determinat sa fi tot ceea ce esti in momentul de fata. La Realitatea se spune ca Romania e o tara corupta si ca toti oamenii sunt needucati, deci tu trebuie sa scapi de-aici...
Dar ma gandesc eu...de ce? Trecand peste facultatile gen politics/relatii internationale, chiar in conditiile in care pleci pentru la o facultate extrem de buna...What`s it all for..? Ajungi acolo, devi extraordinar in ceea ce faci (Desi personal consider ca daca intr-adevar vrei sa inveti ceva, o poti face oriunde...si daca intr-adevar esti bun in ceea ce faci, te poti remarca si in Romania, nu neaparat intr-o tara random unde oricum vei fi tot timpul un imigrant)...dar cu restul cum ramane? E putin probabil sa faci un sacrificiu atat de mare doar pentru facultate si sa revii la nivelul de trai din Romania, care deocamdata nu e cel mai stralucit...asa ca vei ramane acolo...vei fi cel mai bun poate...vei excela in ceea ce faci si vei avea cel mai tare job...iti vei face o super cariera (vorbind la cazul ideal)...dar ma gandesc ca asta nu e totul...Nu stiu in ce masura iti poti crea relatii cu oameni cu care nu gandesti in aceeasi limba si nu simti cu aceleasi cuvinte... Orice tip de relatii... Si pana la urma, ce te-ar face pe tine sa te simti implinit?...vei stii, la varsta de 60 de ani, ca ai avut o cariera stralucita...dar a mai fost altceva in afara de asta...? nu stiu daca o viata intreaga se rezuma la succes profesional. E foarte important, e adevarat, dar asta pentru a-ti asigura tot confortul de care ai nevoie pentru a desfasura restul de activitati, cele care te fac cu adevarat fericit...Iar pentru asta probabil e nevoie de o cariera intr-un domeniu care iti place si, logic, un anumit statut pentru orgoliul propriu...iar asta poti face oriunde daca ai putina imaginatie si esti capabil sa vezi in perspectiva...
Nu e tocmai greu sa lasi totul in urma si sa incepi de la 0...been there, done that...dar ma gandesc ca locul asta in care iti construiesti o noua viata ar trebui sa iti ofere nu numai un salariu atractiv. Unde e partea in care iesi seara cu 5 oameni cu care poti sa vorbesti despre chestiute lipsite de importanta, partea in care reusesti sa cunosti pe cineva atat de bine incat sa empatizezi in totalitate...?ca doar ganditi in aceeasi limba...
Nu incerc neaparat sa pledez impotriva snobismului legat de plecatul din tara...dar ma intreb, pentru cazurile in care dpdv profesional chiar merita sa pleci, would a great career be enough for being happy? ...pentru ca eu cred ca e doar unul din factori...unul necesar, dar nici pe departe suficient...

the use of lying

2009-09-29T01:53:00.004+03:00

Probabil ca am sa scriu din ce in ce mai rar pe-aici, pentru ca noul meu program imi lasa un gust de oboseala cam aiurea in fiecare zi... Acum abia m-am trezit, 2:33 PM , si, desi pare tarziu, tind sa mai vreau inca o portie de somn neconditionat, lejer...
In momentele astea din ce in ce mai putine de relaxare totala ma gandeam la motivele pentru care unii dintre noi au tendinta de a minti. Nu as trece miniciuna printre principalele lucrurile pe care le displac la oameni, dar nici nu fac parte din categoria celor care o considera necesara... Daca te-ai transpune in persoana celui/celei pe care il/o minti intr-o privinta sau alta, ti-ai da seama ca, oricat de aiurea ar suna adevarul, l-ar prefera de mii de ori... De fapt cred ca stii asta oricum, dar iti e mult prea teama sa te confrunti cu situatia la advaratii sai parametri, oricare ar fi acestia...Probabil ca alt motiv ar fi comoditatea, nu neaparat teama....dar, dincolo de cateva aspecte, mi se pare un lucru destul de 'light', negasindu-l ca pe ceva atat de grav...
In schimb, ipocrizia, venita ca un fel de derivat al minciunii, mi se pare cel mai injositor aspect al unei persoane. In orice caz, utilitatea ei ma depaseste...De ce ai sustine cu atata siguranta ca iti place un lucru/o persoana/o situatie, in conditiile in care nu se intampla lucrul asta?... nu spun ca e aiurea pentru cei care isi creeaza o anumita parere, gresita, despre tine, pentru ca fiecare dintre noi se minte singur in fiecare zi cu diverse lucruri, asa ca nu e o problema prea mare, dar e mult mai aiurea pentru tine, care vei fi pus in continuare in situatii care iti displac, vei sta intotdeauna cu persoane al caror caracter nu il poti digera desi sustii contrariul... E atat de greu sa te confrunti cu o situatie...?Sau ideea ca esti super convingator si senzatia ca ai putea controla totul cu atitudinea ta te fac sa te simti mai bine...? ...eu ma gandesc ca acei oameni care te cred nu o fac nici din naivitate, nici din lipsa de experienta, ci doar din comoditatea de a crede un lucru si din faptul ca e destul de sanatos sa nu iti pui probleme de veridicitate in fiecare aspect din jurul tau... asa ca nu e un castig atat de mare :)...

shinny moments of your life

2009-07-27T02:44:00.003+03:00

Whoever you are, sunt aproape sigura ca nu ai constientizat niciodata cat esti de fericit de fapt...Dincolo de partea in care cainele ti-a ros pijamalele sau ti-a scuipat semintele uitate pe jos, dincolo de zilele in care te plictisesti de moarte...Esti foarte fericit... esti fericit pentru ca pur si simplu esti...si poti fi in continuare...esti fericit pentru ca ai puterea sa vrei...Uita-te in ochii animalutului tau si vei vedea ca el nu are optiunea asta...el nu stie sa vrea...el simte doar ca are nevoie de mancare sau sa fie scos afara... la fel se intampla si cu laptopul care sta cuminte langa pat...nici el nu vrea sa fie deschis sau nu... Nici dvd-urile de pe raft si nici sandwich-ul pe care l-ai mancat acum doua zile nu au cerut si nu au vrut nimic...
Esti singurul de pe lumea asta care stie sa vrea ceva... Si cu toate astea, te consideri in continuare nefericit, confuz, indecis, te simti ciudat, ai indoieli, te gandesti daca sau nu... te opresti pentru ca iti e frica, simti ca ai fi putut...esti trist, abatut...
Ma gandesc ca, daca ai cauta mai adanc in interiorul tau, faptul ca vrei altceva, sau ca vrei mai mult, ar trebui sa insemne ceva mai mult decat un motiv in plus de autopatetizare... Faptul ca te constinetizei intr-o anumita pozitie favorabila sau mai putin favorabila ar trebui sa te motiveze intr-un sens sau altul...
Daca ai privi macar cateva minute mai atent in jurul tau si nu ai mai trece pe langa lumea asta cu atata superficialitate...sau daca ai privi aceleasi cateva minute la tine insuti, ti-ai da seama ca, dincolo de toate, valorezi mult... :) valorezi mult pentru ca esti ceea ce esti si pentru ca ai ajuns pana aici. Si pentru ca devii mai valoros cu fiecare moment care trece peste tine, esti un om fericit...iar daca ai reusi sa vezi, macar pentru o secunda, fericirea asta de care esti inconjurat dincolo de aparentele stari patetizante, te-ai privi dintr-un unghi cu totul altfel decat cel de pana acum... Try it... :) it would be at least fun, shinny happy person

Just say it, whatever it is...

2009-06-17T03:31:00.002+03:00

Pot afirma cu tarie ca fac parte din categoria oamenilor care vorbesc putin... Acei oameni care spun lucruri dupa principiul 'mai bine nu spui nimic decat sa spui ceva aiurea'...
Still...cand vine vorba de lucruri importante si de chestii pe care le simti si le crezi cu adevarat...never let the chances pass by you... Momentul ala va trece...si un singur cuvant ti-ar putea schimba viata, sau nu... Faptul ca il spui, insa, nu va schimba niciodata ceva in rau la fel de mult cum ar putea schimba faptul ca nu il spui... Time never turns back and you might never have that chance again...you may never have the opportunity to say it... Si vor ramane efectiv idei si dorinte pe care, in timp, le vei uita...dar vor exista si acele momente in care te vei gandi cu nostalgie cum ar fi fost" daca i-ai fi zis asta"...Cum spuneam in niste postari anterioare, experienta sta la baza tuturor lucrurilor...si experienta m-a invatat si asta... Si vine cate un moment in care iti doresti sa fi iarasi in momentul ala critic, din care simti ca ceva s-ar fi putut schimba...in bine...si ca din lipsa de curaj sau din incapacitate de reactie you haven`t told it...and you know you will never do it from now on...because you can`t...time just passes by...it never turns back and it never stops, because it is always the same thing...

Special Recover

2009-04-13T23:16:00.005+03:00

Ma gandeam ca majoritatea problemelor apar atunci cand incepi sa te iei prea mult in serios pe tine insuti...de fapt atunci cand incepi tu insuti sa privesti ceea ce e in jurul tau ca pe o problema, cand ar putea foarte bine sa fie privita ca pe o provocare, sau ca pe un joc, sau ca pe ceva frumos care nu iti va schimba insa, neaparat, viata...ca pe ceva necrucial..ideea e ca in momentul in care tu nu lasi loc in viata ta unei interpretari negative, ea...guess what?...nu va aparea :)...totul tine de atitudine...nu ma refer la a fi superficial si la a nu-ti pasa de nimic, din contra...sa iti pese prea mult ca sa le strici :)

spre exemplu, oamenii au o caracteristica foarte interesanta si speciala...au puterea de a vrea cu adevarat un lucru...si, in consecinta li se dezvolta o capacitate aparte de a se reface, de a-si reveni in urma diverselor lovuturi pe care le primesc de-a lungul timpului. Numai ca unii nu vor chestia asta, si mi se pare cam ciudat...unii se complac in ipostaza de victima colaterala, in atitudini negativiste si in dispozitii posomorate... oricine mai are zile aiurea...dar in momentul in care intervine o a 3-a dimineata consecutiv in care te trezesti si nu ai chef de nimic, i think it`s time to wander: 'is that ok?'...
mi se pare ca atunci cand reusesti sa astepti comod si relaxat momentul urmator si cand te eliberezi de stresul care, in timp, cam incepe sa provina din orice tip de sursa, cand devi capabil sa te detasezi de aspectele care oricum trec fara urmari concrete, cand poti privi in jur dintr-o perspectiva mai chill, your life will improve :)
just try it ;) and belive me, no matter what problem is that, you have that special power inside you that will araneg things over :) in final, "happiness is about you and me, 5$ and a good conversation" :D

Social mood

2008-12-07T23:49:00.003+02:00

Ma gandeam astazi cat de importanta este, in viata cuiva, capacitatea de a acumula experientze...tot felul de experientze... este practic singurul mod in care poti lua contact cu the real world si singurul mod in care poti deveni mai matur, in care poti evolua...
Spre exemplu, nu poti deveni mai spiritual sau nu poti deveni liber izolandu-te de societate, desi societatea e cea care te face superficial....societatea asta ne ofera, pana la urma, cele mai multe tipuri de experientze si izolarea de mediul social nu duce decat la un caracter tot mai slab, incapabil sa infrunte lumea din jurul sau, incapabil sa vada adevarul si sa simta ceea ce se presupune a cauta, si anume aspectele "spirituale". Am auzit la un moment dat ca societatea iti ingradeste libertatea... Cred ca totul depinde, de fapt, de felul in care te simti, nu de felul in care te vor cei din jurul tau.... Cum poti fi liber daca nu cunosti toate aspectele din jur si nu ai avut parte de experientze care sa te indrume spre o anume evolutie?...ar fi doar o iluzie... E ca si cand ai privi lumea dintr-un balon de sapun si ai avea senzatia ca stii totul, pentru ca ai vazut totul , desi fara a te atinge in vreun fel... Apoi, balonasul tau se sparge si te trezesti in mijlocul evenimentelor, ca facand parte din ele, iar cunoasterea ta acumulata pana atunci se dovedeste a fi inutila...iluzia libertatii tale dispare si ea si ajungi o persoana imatura, incapabila sa reactioneze, sa relationeze...sa gandeasca printre atatia 'factori perturbatori' ...
Bineinteles, cum there always is a choice, cum spuneam intr-un post anterior, poti alege sa porti o masca opaca pe fatza si sa nu vezi nimic din jurul tau... poti alege acea iluzie a fericirii comode, inconstiente...dar atunci aspiratia ta spre libertate ar trebui sa se cam modereze....
Spre exemplu, eu ma consider fericita in urma oricarui tip de experientza de care am parte...ma rog, as putea spune ca e un tip 'alternativ' de fericire, prin ideea unei oarecare evolutii...prin ideea capacitatii de a realiza ca a fost vorba de o noua experienta, prin ideea capacitatii de a simti orice tip de feeling-uri...
Asa ca toata chestia asta cu societatea mi se pare pana la urma ceva benefic, chiar dincolo de facilitatile organizatorice pe care ni le ofera... mi se pare ca se face o selectie ceva mai drastica a oamenilor, cei care nu sunt suficient de puternici pentru a se adapta fiind dati, intr-un fel sau altul, la o parte... (gen, cei care devin dependenti de societate si raman tot timpul in umbra celorlalti, neputand a se realiza vreodata - ma rog, in inconstiinta lor, ei sunt ceva mai fericiti decat cei care nici macar pe 'ceilalti' in a caror umbra sa stea nu ii au si nu progreseaza in niciun fel )...
So...next time cand vei vrea sa spui ca "societatea nu iti ofera libertate" sau cand te gandesti ca evolutia intelectuala/spirituala a oamenilor s-a oprit in momentul in care societatea a inceput sa se dezvolte tot mai mult, think a bit more about it... cum ai fi fost tu oare daca nu ai fi avut parte de acea educatie brutala, drastica pe care ne-a oferit-o societatea...? de fapt...ai mai fi fost capabil sa iti pui intrebarea asta?

...being nice...

2008-12-04T03:28:00.004+02:00

Ma gandeam ca in jurul tau poti gasi toate tipurile de oameni...oameni dragutzi, oameni de treaba, oameni care nu sunt capaili sa salute cand te vad pe strada, oameni cu personalitate, oameni fara personalitate si insipizi, oameni interesantzi, oameni mediocrii...si ma intrebam de ce, in majoritatea cazurilor, o intamplare ce a avut loc cu cineva te influentzeaza intr-un fel sau altul...?
Spre exemplu, de multe ori se intampla sa vrei sa ajuti pe cineva, sa ii fi oarecum de folos pentru ca te pui in locul lui si iti dai seama ca e o situatie super aiurea si omul ala s-ar putea sa nu se simta prea bine...apoi, daca nu reusesti sa il ajuti, te trezesti cu o multime de reprosuri spuse direct sau insinuate, ca si cand ai fi facut totul intentionat, sperand sa il incurci...ceea ce bineinteles nu are nicio logica... Acum, intrebarea mea e de ce ar trebui sa ne pese de chestia asta? Partea fiecruia se termina atunci cand a facut tot ce s-a putut...Dincolo de asta, daca celalalt nu are o personalitate suficient de puternica pt a spune 'multzumesc' sau pentru a-si recunoaste incapacitatea de a face ceva chiar si cu ajutorul celorlalti... nu mai depinde in niciun fel de tine... Asta nu dovedeste decat mediocritatea persoanei respective si faptul ca nu iti mai merita atentia si cu atat mai putin grija fata de problemele lui...so...stop getting upset for such things :)...just take things the way they are and don`t change your way to treat the other people because of one...

'Nothing' and 'Everything'

2008-11-29T00:43:00.003+02:00

Vorbeam astazi cu o colega despre diverse...'probleme existentiale'... La un moment dat, mi-am dat seama ca suntem incapabil sa percepem infinitul...desi il folosim dpdv lingvistic si am gasit, de-a lungul timpului, termenul acestui concept, nu il putem materializa mental in niciun fel...
Cand te gandesti ca universul e infinit probabil ca in minte iti apare o mare de albastru inchis, aproape negru (cu sau fara stele, in functie de starea de spirit a fiecaruia) , fara o margine concreta, dar care se sfarseste la un moment dat, ca si cand imaginatia ta nu ar putea percepe un tot infinit...e pur si simplu un spatiu mare si albastru, insa finit, desi e gandit ca fiind infinit. Involuntar, incerci sa cauti mai departe si dai de o alta portiune de albastru inchis si incerci tot asa sa mergi mai departe si mai departe, pana cand jocul devine obositor si renunti... Oare sa fie infinitul un ansamblu de aspecte finite?
Cand te gandesti la ceea ce e in jurul nostru, nu poti percepe lumea ca fiind, din punct de vedere temporal, infinita... Aproape fiecare dintre noi se gadeste la o aparitie a acestei lumi si asteapta, as putea spune ca din ce in ce mai nerabdatori, sfarsitul ei... Daca as sustine ca este vorba doar de o continua evolutie, cu trepte mai mari sau mai mici in istorie (spre exemplu, o treapta mai mare ar fi Big Bang-ul,daca am accepta teoria asta, iar una mai mica ar fi descoperirea curentului electric)sunt sigura ca majoritatea am avea tendinta sa intrebam tot timpul 'ce a fost inainte?' pana am incerca sa ajungem la un inceput...pentru ca nu puteam concepe un 'ceva' care sa nu aiba inceput si, in consecinta existentei, un sfarsit...
Ma ganesc ca incapacitatea asta de a percepe infinitul se datoreaza egocentrismului uman de care vorbeam la un moment dat... Se presupune ca avem o existenta marcata de un inceput si un sfarsit...astfel, nu putem intelege cum ceva din jurul nostru ar putea fi altfel decat noi...Pe de alta parte, nu inteleg de ce nu ne gandim ca poate, dincolo de aparente, suntem si noi o entitate eterna, iar viatza asta e doar o etapa de continua evolutie...moartea ar putea incepe, de fapt, o noua etapa urmata de alta...si de alta... Ma gandesc ca exista niste dimensiuni paralele prin care trecem, eterne si de sine statatoare, la care raportandu-ne suntem trecatori...si cu toate astea, cu o existenta eterna raportata la noi in insine printr-o continua, nesfarstita evolutie (sau involutie) ...Si totusi gandul asta al eternitatii ma sperie pentru ca momentul perceperii eternitatii in mod concret cred ar fi momentul uciderii oricarui tip de scop sau sentiment......

Si inca ma intreb daca, mergand toata viatza spre orizont, am ajunge vreodata la marginea lumii... :)

Un om care sa schimbe lumea

2008-11-02T04:20:00.006+02:00

Cred ca ne-am obisnuit ca ceilalti sa fie cei care sa faca ceva pentru noi, pentru ei si pentru aspectele colective...ne-am cam aplatizat cu ideea asta care a fost imediat adoptata (probabil din comoditate) cum ca "un singur om nu poate schimba lumea, cu atat mai putin cu cat nu deti o functie importanta dpdv politic" bla bla...Si cum din perspectiva fiecaruia exista un "eu" si un "ceilalti", sansele ca in lumea asta sa se mai miste ceva intr-un sens pozitiv scad pe zi ce trece...

Acum am sa vin si eu cu o propozitie dubioasa: "un singur om poate schimba o lume intreaga... "

Pana la urma, cu incredere poti obtine totul...cum e o lume relativa, totul e posibil si nimic nu e sigur ;) So, follow your own way and trust in your dreams :D asta a cam stat la baza lumii pana acum si cred ca ar trebui sa stea si e-acum inainte pentru a asigura o istorie in timp...

Am sa aminesc de cateva chestii din trecut...atatea descoperiri in matematica si fizica, atatea idei in filosofie...astea au stat la baza a ceea ce suntem de fapt astazi...si cam fiecare idee a apartinut cate unui singur om...Ma indoiesc sa se fi creat vreodata vreun trio de filosofi care sa stea 1 luna "sa lucreze in echipa la o noua idee"...

Particularizand chestia asta, pot spune ca e suficient ca tu sa iti spui ideea unui om in care ai incredere...acesta sa spuna mai departe la alti 5, cei cinici la inca 20...si tot asa...pana cand va ajunge "la acea persoana"...

De fapt ideile stau la baza crearii si la baza schimbarii...si ideile pot apartine unei singure persoane... Daca esti suficient de deschis si suficient de "om" cat sa gandesti, go for it... :) tell your great idea to the world, maybe one day you`ll be listened and you might change the world...at least in your own way . So, take care... lumea asteapta sa fie schimbata si un om poate, cu sigurantza, sa schimbe o lume :)

...Waiting for Venus...

2008-10-23T01:42:00.006+03:00

Suntem unici...Orice s-ar intampla, suntem, cu sigurantza unici...
As putea parea ignoranta...Sustin cu tarie ca suntem unici nu doar pe pamantul nostru, ci in intregul univers...singura delimitare pe care o voi face va fi cea a dimensiunii in care traim...suntem unici in dimensiunea asta a materiei...
Ar putea exista forme de viatza extraterstre...?Sincer, nu ma intereseaza foarte tare...mi se pare un aspect irelevant pentru propria mea existentza...Oricum asta nu are nicio influentza asupra unicitatii noastre universale...Pentru ca nu vei gasi niciodata o fiintza umana de pe neptun :) pana si "forma de viatza" mi se pare impropriu spus, insa cuvantul potrivit nu a fost inventat inca... Chiar am sa ma gandesc sa inventez unul intr-o zi :) imi va usura exprimarea...
Ideea e ca nu inteleg sub nicio forma aceasta psihoza a posibilitatii existentei unei forme de viatza mai inteligente decat noi, care ni se aseamana izbitor, si care are, cu sigurantza, acelasi scop tampit: de a cuceri universul (si, prin urmare, sa ne distruga pe noi care le suntem cu mult inferiori intrucat inca nu am reusit sa ajungem pe marte)...
De asemenea, nu inteleg de ce trebuie ca noi sa fim centrul acestei probleme; de ce oare nu si-ar pune si cainii la indoiala unicitatea lor in univers...?they are Earth`s beings too... plus ca...god knows cum ne-am putea numi noi din perspectiva "extraterestrilor"
Admitzand posibilitatea existentei acelor alte forme de viatza (si asta pentru ca mi se pare destul de improbabila inexistentza unui alt tip de 'viatza' capabila sa se adapteze la alte conditzii si admiterea unei ipoteze a conditziilor perfecte intretinerii vietii de pe Pamant) , cu sigurantza au alt tip de "inteligentza", alt tip de "principii", alt tip de existentza in orice caz, caruia nici macar nu i-as spune viatza...i-as spune pur si simplu 'altceva'...
So, calm down, people...! sunt atat de putine sanse ca martzienii sa vina si sa ne nimceasca... :) asa ca , in loc sa inventam povesti cu extraterestrii si sa fugim la 'libertatea' ca sa le spunem ca fiind adevarate, mai bine ne-am gandi la noi...si la faptul ca ne cam nimicim pe noi insine prin superficialitate :) sau oare superficialitatea e un program al extraterestrilor care incepe sa actioneze asupra noastra?

...get a life...

2008-10-17T12:00:00.002+03:00

Astazi, cum era dragutz pe-afara, am trecut putin prin cismigiu sa take a break dupa un test plictisitor la chimie; asta se intampla pe la ora 4...si asa ca erau destul de multi oameni pe-acolo...Am sa folosesc introducerea asta ca pretext atat pentru lucrurile observate astazi cat si pentru aletele, pe care le-am retinutin timp...

Ideea e ca people, you should try to learn to be happy, or at least to see the happiness; there is only one life out there and it will finish after a couple of years...at least feel that you had/have/will have a life... :| ...

Pe langa obisnuitzii copilasi de vreo 5-6 ani care incearca sa dea cu piciorul in porumbei, cativa caini schiopi sau orbi si tipa schizofrenica si scarry care doarme la Universitate alaturi de inca vreo 2 sau 3 "prietene" asemanatoare, vreo 8 pitzipoance cu cizmulitze cu puf si cercei imensi de "aur" si o turma de cocalari, cam toate cuvintele care se auzeau prin zumzetul general erau reprosuri...reprosuri , reprosuri, insulte, oameni care se plang de sanatate/copii/oboseala/tot...certuri...oameni posomoratzi...praf...Se intampla uneori sa ai zile mai proaste, dar... ar trebui sa fie doar zile; sincer, incep sa ma cam satur de atmosfera asta trista generala, mi se pare patetic pentru ideea de viatza in sine...I mean, pe la 70 de ani, in locul sintagmei : "In felul meu, simt ca am schimbat lumea sau o mica parte din ea", 90% din oameni cred ca pot ramane doar cu amintirile de pana la 15 ani... :| si asta cred ca e ingrijorator... Just, build a life si abia apoi esti in masura de a reprosa ceva... :|

6 miliarde de fericiri :)

2008-10-17T03:05:00.005+03:00

Stateam astazi si ma gandem la cat de asemanatori suntem la baza si cat de diferit se manifesta fiecare... :) Spre exemplu, fiecare dintre noi cauta fericirea...(unii se pierd undeva pe drum ce-i drept si nu mai cauta nimic...) dar fiecare o vede diferit si o cauta pe un drum diferit...

exista deci vreo 6 miliarde de drumuri spre fericire :)Asta-i dragutz...si totusi, fiecare are asemenea planuri maretze de atingere a fericrii si majoritatea nici macar nu o simtim cand o ajungem...e ca un fel de linie a orizontului...tot timpul se muta undeva mai sus...

Practic, tot ceea ce facem, intraga noastra viatza se invarte in jurul cautarii asteia continue...probabil ca asta ne face "fiintze atat de complexe"...uneori nici macar noi nu ne intzelegem, ci doar simtzim ca trebuie sa mergem mai departe...Cautarea te ridica, te apropie de capatarea constiintzei universale... ; renuntzarea te aplatizeaza spiritual, te arunca intr-o stare poate comoda, dar mediocra...

Fericirea asta iluzorie pe care noi o cautam are nevoie, insa, si de acea fericire comoda a lucrurilor marunte pe care o simtzim cand atingem inca un prag... :)...este ceea ce numeam pur egoism in prima mea postare...este grija nativa si intuitia aproape instinctuala de a alege ceea ce ne va determina sa ne simtim cat mai ok posibil, chiar apropiindu-ne de fericire in unele situatzii :)...

So, never forget you dreams and the next point to happiness, they`ll always keep you human and, the most important, they`ll keep you alive :)

...Timp...

2008-10-09T13:23:00.001+03:00

Cand dormi pierzi notiunea timpului...Se dilata, se contracta...cinci minute par a fi ani si o noapte intreaga echivaleaza un moment...

Azi vedem pretutindeni cum masurarea timpului e inutila...important nu e nimic altceva decat ceea ce realizezi o data cu trecerea lui, uitand de intervale sau programe fara nicio relevantza in fatza faptului in sine (spre exemplu, mie imi e mult mai usor sa scriu/invatz/citesc/sa ma plimb/sa imi desfasor viatza :D pe timpul noptzii)... Asa ca unul din cele mai greu de realizat lucruri este sa invetzi sa iti asumi consecintele incapacitatzii de a duce ceva la bun sfarsit, fara a te ascunde in spatele sintagmei "din cauza timpului", pentru ca, daca decizi sa rascolesti mai adanc in propria constiintza, stii bine ca esti singurul responsabil si ca pentru ceea ce conteaza cu adevarat in viatza oricarei fiintze nu exista niciodata 'prea devreme' sau 'prea tarziu'...

Timpul, in esentza, nu poate fi masurat...nu e matematic, nu poate fi transpus intr-o marime scalara; este pur si simplu ceva ce noi inca nu am invatzat sa percepem...Chiar Einstein incadra timpul in categoria dimensiunilor, ca o a patra dimensiune, nicidecum la marimi fizice sau unitati de masura.

De ce...?Ei bine, cu sigurantza ca o explicatie concreta si decisiva nu se va putea da niciodata... Ideea e ca de-a lungul vietzii noi vom avea oricum acces doar la franturi de conceptzii ale unor mintzi limitate si imperfecte care, unite prin logica si ratziune, vor conduce la perceptzii diferite, la o multime de interpretari care vor continua si ele ciclul intrebarilor fara raspuns...

Deci timpul, in sine, nu exista...e imaterial, imperceptibil...Timpul e relativ. Cautand zadarnic sa-l justifici in ore, ani sau secole, nu faci decat sa te adancesti in superficialitatea cotidiana de pretutindeni si in mediocritaeta atat de usor de ajuns fatza de orice alt lucru complex, dar de care e atat de greu sa te eliberezi prin simplul fapt ca e atat de greu sa o constientizezi...

Freaky Wednesday

2008-10-09T11:14:00.000+03:00

Ce inseamna sa fi ciudat...? ce inseamna de fapt cuvantul "ciudat"...?
uhm...ce ciudat... nu poti folosi asta decat raportand la altceva ; trecand peste parte in care totul este relativ :D , mi se pare cel mai stupid cuvant...nu pentru sensul lui, ci pentru modul in care e folosit.
Tot timpul cand spui despre ceva/cineva ca este "ciudat", lucrul/persoana respectiva capata o aura negativa...cuvantul in sine suna extrem de negativist (sa fie efectul sonor...sa fie obisnuintza cu privire la contextul in care il auzim...). Am avut chiar o perioada in care mi se parea dezgustator sa il aud...
Ceva ciudat e pur si simplu ceva ce s-ar putea situa in afara cercului de lucruri cu care am avut ocazia sa interactionam, ceva ce pur si simplu difera din mai multe puncte de vedere...
Asta nu mi se pare un lucru rau; :)nu stiu de ce am senzatia ca enstein era si el un ciudat :D...la fel william blake si e.a. poe...si multi multi altii...dar nu are sens sa stau acum sa enumar niste nume...as putea spune ca toata "ciudatzenia" asta sta la baza evolutiei lumii pana la urma... :) daca nu ar fi fost 'ciudati' care sa simta ca se poate face mai mult decat exista deja, probabil ca inca am fi sapat pesteri in stanca pentru a ne apara de ploaie... ;)

Cismigiu Tonight ;)

2008-10-08T00:39:00.000+03:00

Ok...acum, tell me, te crezi dependent...? Ce intelegi prin chestia asta de fapt...si, in consecinta, ce intelegi prin libertate...?
M-am gandit sa postez chestia asta pentru ca mi-am amintit acum cateva ore de o faza dintr-o ora de romana (scz pentru cei ce se simt lezati de tot ce aminteste de scoala pentru ca ei sunt prea cool pentru a mai avea nevoie de ea, dar m-am simtit datoare sa creez o punte de legatura cu punctul de pornire al ideii mele)...
Ideea e ca, la un moment dat, pornind de la un paragraf din carte, s-a facut un fel de sondaj in care fiecare sa spuna cum simte ca ii e ingradita libertatea; am incercat sa extind intrebarea asta cat am putut in jurul meu, pt ca ma interesa foarte mult aspectul asta ; raspunsurile au fost insa uimitoare (si nu in sensul bun...dar probabil ca totul depinde de sistemul de valori al fiecaruia ... :| )
Rezultatele au fost gen...'ai mei ma lasa afara doar pana la 8 seara' , 'nu pot sta mai mult de 3 ore la calculator pe zi' , 'mi-ar placea ca ai mei sa ma lase sa stau la tv pana mai tarziu' si alte chestii asemantoare...
Intr-adevar, in conditziile de mai sus, nu poti avea libertate, cel putin nu libertate fizica...dar tipul asta de libertate il castigi asa de usor daca intr-adevar il vrei si daca simtzi ca te ingradeste cu adevarat dintr-un punct sau altul de vedere...
Pe de alta parte...sunt atatea aspecte mult mai greu de trecut cu vederea care te pot ingradi...si majoritatea inca isi mai raporteaza viatza la lucruri de genul programului la tv ... si se viseaza adultzi, liberi si putand sa stea in cismigiu pana dimineatza... dar cu sigurantza nu vor face asta niciodata, pentru ca in felul asta nu fac decat sa se indrepte hotarat si cu pasi imendi spre mediocritatea care pe mine ma inspaimanta si oricum nu vor fi niciodata liberi... :) De ce...? well well well, the point is ca pana la urma, dincolo de ingradirile imaginare pe care le formam noi in jurul nostru, ne nastem si murim liberi...suntem liberi pe tot parcursul vietzii...doar ca trebuie sa inveti sa vezi asta si sa o folosesti ca atare...
Gandeste-te ca tot timpul va exista o alternativa...si tot timpul tu ai ales ceva, ceva ce simtzi ca e mai bine pentru tine ; daca te simtzi presat de ai tai, do what you want si asuma-ti consecintele, daca te ingradeste societatea, run to the woods and meet Yeti, nimeni nu te va obliga sa faci parte din ea... trebuie doar sa fi constient de alegerea pe care, indiferent de situatie, o faci...
Libertatea nu tine de cei din jur, ci de tine...in momentul in care vei fi capabil sa iei o decizie si sa iti asumi consecintele, vei fi liber... :) think about it ;) poate te vei simti mai bine dupa ce iti vei analiza viatza din perspectiva asta...si poate ne vedem prin cismigiu la rasarit ;)

Pur Egoism

2008-10-06T14:17:00.000+03:00

Cu sigurantza, nu vreau sa scriu alte mii de randuri despre eternele probleme din Romania, despre cum se apropie sfarsitul lumii sau despre cum sistemul politic e bazat doar pe coruptie, cum nu avem parte de democratie bla bla bla... De ce? Nu pentru ca nu as avea neaparat nimic de zis, din contra...Poti vorbi atat de mult pe tema asta, dar de ce as face-o...?
Acest blog imi va fi in intregime dedicat MIE... suna egoist si egocentrist, nu...? Ei bine, nu pot nega asta, dar in orice caz te pot asigura ca nu iti voi povesti nici ce am patzit la ore, nici ce make-up folosesc si nici alte aspecte de genul... pur si simplu...voi dedica acest blog vietzii in sine... Probabil ca inca pare egoist, dar pana la urma, tot ceea ce facem noi e pentru ca ne simtim bine realizand lucrul respectiv... :) chiar si un sacrificiu are doza lui de egoism...pentru ca l-am face stiind ca altfel am avea constiinta incarcata intr-un fel sau altul...
Banuiesc ca vei zambi la afirmatia precedenta si te vei gandi ca nu esti egoist...si ca ce am scris eu e irelevant...si totusi...cand ai uitat ultima data o favoare facuta care te-a solicitat mult...? ai fost capabil sa nu regreti vreodata vreun sacrificu facut pentru cineva...? Daca da, te felicit ; si eu am reusit sa ajung la punctul asta :) asta inseamna ca egoismul tau a adus ceva dragutz celor din jur...dar ramai inca un egoist...
Desigur ca exista diverse tipuri de egoism...Spre exemplu, banuiesc ca, in cazul fericit in care nu faci parte din ei, din acei vesnici nemultumiti care de fapt nu cauta nimic, din acei care nu sunt capabili sa simta ceva cu adevarat si nu pot duce un sentiment (orice gen de sentiment) dincolo de patura superficialitatii, din acei care se considera tot timpul verigile slabe, ranite, victime ale celor din jur, ai observat in jurul tau astfel de oameni...Probabil ca la ei egoismul este mai accentuat, pentru ca dincolo de cautarea binelui personal ranesc pe altii tocmai prin adoptarea ipostazei ranitului...Dar nu cred ca asta are neaparat vreo relevantza ; mediocritatea in care se scufunda cu o rapiditatea ingrijoratoare reechilibreaza balantza...
Asa ca, my little selfish reader, egoismul nu stiu daca e atat de negativ...as spune ca e doar uman... :)