sâmbătă, 5 februarie 2011

Catching Butterflies



Cat de placute pot fi acele momente in care, pentru cateva minute, 2, 3, cateva ore chiar, nu iti mai propui nimic...nu iti mai propui sa mergi sa iei paine, nu iti mai propui sa te ridici din pat si sa-ti hranesti cainele, nu iti propui sa iei bacul, sa intri la facultate, nu iti mai propui sa ajungi "un om mare si realizat"...si nu vorbesc nici pe departe de fuga de responsabilitate/de negarea acesteia sau de a te complace in mediocritate. Din contra, mediocru fiind, iti vei face un super-scop si din a-ti pune o cana cu apa. Altfel, oare de ce in perioadele mai tensionate avem senzatia ca totul navaleste asupra noastra si ca intalnim numai pretentii si asteptari in jur?

Privind in jurul meu, am relaizat ca aceasta capacitate de a-ti crea mici momente de detensionare totala nu e tocmai des intalnita...It`s rather precious...

Si atunci ma intreb...De ce atata graba si de unde tendinta asta de a "lupta" (si am folosit acest cuvantul pentru ca l-am auzit de atatea ori in contextul asta) pentru orice?...

Consider ca singurul sens in care merita sa "luptam", si aici as folosi mai degraba "construim", este cel care ne aduce impacarea interioara, acea liniste speciala, numita de englezi "bliss"...Si partea cea mai bizara e ca tocami oamenii astia pe care ii vedem tot timpul in garda, tocmai ei sunt atat de departe de a se simti impacati cu ei insisi...

Atunci...intrbarea mea ar fi: de ce ai mai continui daca ti-ai pierdut constiinta de sine? Nu ai vazut ca tocmai atunci cand crezi ca esti cel mai aproape de a ajunge unde ti-ai dorit, esti, de fapt cel mai departe si nu vei obtine lucrul ala pe de-a-ntregul?