Useless

Se pare ca traim intr-o lume in care suntem invatati sa devenim "oameni importanti"...fiecare merge la o facultate, iar daca mai pleci si peste hotare, esti foarte foarte tare, chiar daca de facultatea ta nu a auzit nimeni si profilul este ceva gen relatii internationale sau things of this kind. Nu conteaza ca tot ce face parte din personalitatea ta s-a format intr-un anumit mediu, nu conteaza ca toti prietenii si oamenii la care tii sunt intr-un anumit loc, in locul in care de altfel si tu ai crescut si locul care te-a determinat sa fi tot ceea ce esti in momentul de fata. La Realitatea se spune ca Romania e o tara corupta si ca toti oamenii sunt needucati, deci tu trebuie sa scapi de-aici...
Dar ma gandesc eu...de ce? Trecand peste facultatile gen politics/relatii internationale, chiar in conditiile in care pleci pentru la o facultate extrem de buna...What`s it all for..? Ajungi acolo, devi extraordinar in ceea ce faci (Desi personal consider ca daca intr-adevar vrei sa inveti ceva, o poti face oriunde...si daca intr-adevar esti bun in ceea ce faci, te poti remarca si in Romania, nu neaparat intr-o tara random unde oricum vei fi tot timpul un imigrant)...dar cu restul cum ramane? E putin probabil sa faci un sacrificiu atat de mare doar pentru facultate si sa revii la nivelul de trai din Romania, care deocamdata nu e cel mai stralucit...asa ca vei ramane acolo...vei fi cel mai bun poate...vei excela in ceea ce faci si vei avea cel mai tare job...iti vei face o super cariera (vorbind la cazul ideal)...dar ma gandesc ca asta nu e totul...Nu stiu in ce masura iti poti crea relatii cu oameni cu care nu gandesti in aceeasi limba si nu simti cu aceleasi cuvinte... Orice tip de relatii... Si pana la urma, ce te-ar face pe tine sa te simti implinit?...vei stii, la varsta de 60 de ani, ca ai avut o cariera stralucita...dar a mai fost altceva in afara de asta...? nu stiu daca o viata intreaga se rezuma la succes profesional. E foarte important, e adevarat, dar asta pentru a-ti asigura tot confortul de care ai nevoie pentru a desfasura restul de activitati, cele care te fac cu adevarat fericit...Iar pentru asta probabil e nevoie de o cariera intr-un domeniu care iti place si, logic, un anumit statut pentru orgoliul propriu...iar asta poti face oriunde daca ai putina imaginatie si esti capabil sa vezi in perspectiva...
Nu e tocmai greu sa lasi totul in urma si sa incepi de la 0...been there, done that...dar ma gandesc ca locul asta in care iti construiesti o noua viata ar trebui sa iti ofere nu numai un salariu atractiv. Unde e partea in care iesi seara cu 5 oameni cu care poti sa vorbesti despre chestiute lipsite de importanta, partea in care reusesti sa cunosti pe cineva atat de bine incat sa empatizezi in totalitate...?ca doar ganditi in aceeasi limba...
Nu incerc neaparat sa pledez impotriva snobismului legat de plecatul din tara...dar ma intreb, pentru cazurile in care dpdv profesional chiar merita sa pleci, would a great career be enough for being happy? ...pentru ca eu cred ca e doar unul din factori...unul necesar, dar nici pe departe suficient...

the use of lying

Probabil ca am sa scriu din ce in ce mai rar pe-aici, pentru ca noul meu program imi lasa un gust de oboseala cam aiurea in fiecare zi... Acum abia m-am trezit, 2:33 PM , si, desi pare tarziu, tind sa mai vreau inca o portie de somn neconditionat, lejer...
In momentele astea din ce in ce mai putine de relaxare totala ma gandeam la motivele pentru care unii dintre noi au tendinta de a minti. Nu as trece miniciuna printre principalele lucrurile pe care le displac la oameni, dar nici nu fac parte din categoria celor care o considera necesara... Daca te-ai transpune in persoana celui/celei pe care il/o minti intr-o privinta sau alta, ti-ai da seama ca, oricat de aiurea ar suna adevarul, l-ar prefera de mii de ori... De fapt cred ca stii asta oricum, dar iti e mult prea teama sa te confrunti cu situatia la advaratii sai parametri, oricare ar fi acestia...Probabil ca alt motiv ar fi comoditatea, nu neaparat teama....dar, dincolo de cateva aspecte, mi se pare un lucru destul de 'light', negasindu-l ca pe ceva atat de grav...
In schimb, ipocrizia, venita ca un fel de derivat al minciunii, mi se pare cel mai injositor aspect al unei persoane. In orice caz, utilitatea ei ma depaseste...De ce ai sustine cu atata siguranta ca iti place un lucru/o persoana/o situatie, in conditiile in care nu se intampla lucrul asta?... nu spun ca e aiurea pentru cei care isi creeaza o anumita parere, gresita, despre tine, pentru ca fiecare dintre noi se minte singur in fiecare zi cu diverse lucruri, asa ca nu e o problema prea mare, dar e mult mai aiurea pentru tine, care vei fi pus in continuare in situatii care iti displac, vei sta intotdeauna cu persoane al caror caracter nu il poti digera desi sustii contrariul... E atat de greu sa te confrunti cu o situatie...?Sau ideea ca esti super convingator si senzatia ca ai putea controla totul cu atitudinea ta te fac sa te simti mai bine...? ...eu ma gandesc ca acei oameni care te cred nu o fac nici din naivitate, nici din lipsa de experienta, ci doar din comoditatea de a crede un lucru si din faptul ca e destul de sanatos sa nu iti pui probleme de veridicitate in fiecare aspect din jurul tau... asa ca nu e un castig atat de mare :)...

shinny moments of your life

Whoever you are, sunt aproape sigura ca nu ai constientizat niciodata cat esti de fericit de fapt...Dincolo de partea in care cainele ti-a ros pijamalele sau ti-a scuipat semintele uitate pe jos, dincolo de zilele in care te plictisesti de moarte...Esti foarte fericit... esti fericit pentru ca pur si simplu esti...si poti fi in continuare...esti fericit pentru ca ai puterea sa vrei...Uita-te in ochii animalutului tau si vei vedea ca el nu are optiunea asta...el nu stie sa vrea...el simte doar ca are nevoie de mancare sau sa fie scos afara... la fel se intampla si cu laptopul care sta cuminte langa pat...nici el nu vrea sa fie deschis sau nu... Nici dvd-urile de pe raft si nici sandwich-ul pe care l-ai mancat acum doua zile nu au cerut si nu au vrut nimic...
Esti singurul de pe lumea asta care stie sa vrea ceva... Si cu toate astea, te consideri in continuare nefericit, confuz, indecis, te simti ciudat, ai indoieli, te gandesti daca sau nu... te opresti pentru ca iti e frica, simti ca ai fi putut...esti trist, abatut...
Ma gandesc ca, daca ai cauta mai adanc in interiorul tau, faptul ca vrei altceva, sau ca vrei mai mult, ar trebui sa insemne ceva mai mult decat un motiv in plus de autopatetizare... Faptul ca te constinetizei intr-o anumita pozitie favorabila sau mai putin favorabila ar trebui sa te motiveze intr-un sens sau altul...
Daca ai privi macar cateva minute mai atent in jurul tau si nu ai mai trece pe langa lumea asta cu atata superficialitate...sau daca ai privi aceleasi cateva minute la tine insuti, ti-ai da seama ca, dincolo de toate, valorezi mult... :) valorezi mult pentru ca esti ceea ce esti si pentru ca ai ajuns pana aici. Si pentru ca devii mai valoros cu fiecare moment care trece peste tine, esti un om fericit...iar daca ai reusi sa vezi, macar pentru o secunda, fericirea asta de care esti inconjurat dincolo de aparentele stari patetizante, te-ai privi dintr-un unghi cu totul altfel decat cel de pana acum... Try it... :) it would be at least fun, shinny happy person

Just say it, whatever it is...

Pot afirma cu tarie ca fac parte din categoria oamenilor care vorbesc putin... Acei oameni care spun lucruri dupa principiul 'mai bine nu spui nimic decat sa spui ceva aiurea'...
Still...cand vine vorba de lucruri importante si de chestii pe care le simti si le crezi cu adevarat...never let the chances pass by you... Momentul ala va trece...si un singur cuvant ti-ar putea schimba viata, sau nu... Faptul ca il spui, insa, nu va schimba niciodata ceva in rau la fel de mult cum ar putea schimba faptul ca nu il spui... Time never turns back and you might never have that chance again...you may never have the opportunity to say it... Si vor ramane efectiv idei si dorinte pe care, in timp, le vei uita...dar vor exista si acele momente in care te vei gandi cu nostalgie cum ar fi fost" daca i-ai fi zis asta"...Cum spuneam in niste postari anterioare, experienta sta la baza tuturor lucrurilor...si experienta m-a invatat si asta... Si vine cate un moment in care iti doresti sa fi iarasi in momentul ala critic, din care simti ca ceva s-ar fi putut schimba...in bine...si ca din lipsa de curaj sau din incapacitate de reactie you haven`t told it...and you know you will never do it from now on...because you can`t...time just passes by...it never turns back and it never stops, because it is always the same thing...

Special Recover

Ma gandeam ca majoritatea problemelor apar atunci cand incepi sa te iei prea mult in serios pe tine insuti...de fapt atunci cand incepi tu insuti sa privesti ceea ce e in jurul tau ca pe o problema, cand ar putea foarte bine sa fie privita ca pe o provocare, sau ca pe un joc, sau ca pe ceva frumos care nu iti va schimba insa, neaparat, viata...ca pe ceva necrucial..ideea e ca in momentul in care tu nu lasi loc in viata ta unei interpretari negative, ea...guess what?...nu va aparea :)...totul tine de atitudine...nu ma refer la a fi superficial si la a nu-ti pasa de nimic, din contra...sa iti pese prea mult ca sa le strici :)

spre exemplu, oamenii au o caracteristica foarte interesanta si speciala...au puterea de a vrea cu adevarat un lucru...si, in consecinta li se dezvolta o capacitate aparte de a se reface, de a-si reveni in urma diverselor lovuturi pe care le primesc de-a lungul timpului. Numai ca unii nu vor chestia asta, si mi se pare cam ciudat...unii se complac in ipostaza de victima colaterala, in atitudini negativiste si in dispozitii posomorate... oricine mai are zile aiurea...dar in momentul in care intervine o a 3-a dimineata consecutiv in care te trezesti si nu ai chef de nimic, i think it`s time to wander: 'is that ok?'...
mi se pare ca atunci cand reusesti sa astepti comod si relaxat momentul urmator si cand te eliberezi de stresul care, in timp, cam incepe sa provina din orice tip de sursa, cand devi capabil sa te detasezi de aspectele care oricum trec fara urmari concrete, cand poti privi in jur dintr-o perspectiva mai chill, your life will improve :)
just try it ;) and belive me, no matter what problem is that, you have that special power inside you that will araneg things over :) in final, "happiness is about you and me, 5$ and a good conversation" :D

Social mood

Ma gandeam astazi cat de importanta este, in viata cuiva, capacitatea de a acumula experientze...tot felul de experientze... este practic singurul mod in care poti lua contact cu the real world si singurul mod in care poti deveni mai matur, in care poti evolua...
Spre exemplu, nu poti deveni mai spiritual sau nu poti deveni liber izolandu-te de societate, desi societatea e cea care te face superficial....societatea asta ne ofera, pana la urma, cele mai multe tipuri de experientze si izolarea de mediul social nu duce decat la un caracter tot mai slab, incapabil sa infrunte lumea din jurul sau, incapabil sa vada adevarul si sa simta ceea ce se presupune a cauta, si anume aspectele "spirituale". Am auzit la un moment dat ca societatea iti ingradeste libertatea... Cred ca totul depinde, de fapt, de felul in care te simti, nu de felul in care te vor cei din jurul tau.... Cum poti fi liber daca nu cunosti toate aspectele din jur si nu ai avut parte de experientze care sa te indrume spre o anume evolutie?...ar fi doar o iluzie... E ca si cand ai privi lumea dintr-un balon de sapun si ai avea senzatia ca stii totul, pentru ca ai vazut totul , desi fara a te atinge in vreun fel... Apoi, balonasul tau se sparge si te trezesti in mijlocul evenimentelor, ca facand parte din ele, iar cunoasterea ta acumulata pana atunci se dovedeste a fi inutila...iluzia libertatii tale dispare si ea si ajungi o persoana imatura, incapabila sa reactioneze, sa relationeze...sa gandeasca printre atatia 'factori perturbatori' ...
Bineinteles, cum there always is a choice, cum spuneam intr-un post anterior, poti alege sa porti o masca opaca pe fatza si sa nu vezi nimic din jurul tau... poti alege acea iluzie a fericirii comode, inconstiente...dar atunci aspiratia ta spre libertate ar trebui sa se cam modereze....
Spre exemplu, eu ma consider fericita in urma oricarui tip de experientza de care am parte...ma rog, as putea spune ca e un tip 'alternativ' de fericire, prin ideea unei oarecare evolutii...prin ideea capacitatii de a realiza ca a fost vorba de o noua experienta, prin ideea capacitatii de a simti orice tip de feeling-uri...
Asa ca toata chestia asta cu societatea mi se pare pana la urma ceva benefic, chiar dincolo de facilitatile organizatorice pe care ni le ofera... mi se pare ca se face o selectie ceva mai drastica a oamenilor, cei care nu sunt suficient de puternici pentru a se adapta fiind dati, intr-un fel sau altul, la o parte... (gen, cei care devin dependenti de societate si raman tot timpul in umbra celorlalti, neputand a se realiza vreodata - ma rog, in inconstiinta lor, ei sunt ceva mai fericiti decat cei care nici macar pe 'ceilalti' in a caror umbra sa stea nu ii au si nu progreseaza in niciun fel )...
So...next time cand vei vrea sa spui ca "societatea nu iti ofera libertate" sau cand te gandesti ca evolutia intelectuala/spirituala a oamenilor s-a oprit in momentul in care societatea a inceput sa se dezvolte tot mai mult, think a bit more about it... cum ai fi fost tu oare daca nu ai fi avut parte de acea educatie brutala, drastica pe care ne-a oferit-o societatea...? de fapt...ai mai fi fost capabil sa iti pui intrebarea asta?

...being nice...

Ma gandeam ca in jurul tau poti gasi toate tipurile de oameni...oameni dragutzi, oameni de treaba, oameni care nu sunt capaili sa salute cand te vad pe strada, oameni cu personalitate, oameni fara personalitate si insipizi, oameni interesantzi, oameni mediocrii...si ma intrebam de ce, in majoritatea cazurilor, o intamplare ce a avut loc cu cineva te influentzeaza intr-un fel sau altul...?
Spre exemplu, de multe ori se intampla sa vrei sa ajuti pe cineva, sa ii fi oarecum de folos pentru ca te pui in locul lui si iti dai seama ca e o situatie super aiurea si omul ala s-ar putea sa nu se simta prea bine...apoi, daca nu reusesti sa il ajuti, te trezesti cu o multime de reprosuri spuse direct sau insinuate, ca si cand ai fi facut totul intentionat, sperand sa il incurci...ceea ce bineinteles nu are nicio logica... Acum, intrebarea mea e de ce ar trebui sa ne pese de chestia asta? Partea fiecruia se termina atunci cand a facut tot ce s-a putut...Dincolo de asta, daca celalalt nu are o personalitate suficient de puternica pt a spune 'multzumesc' sau pentru a-si recunoaste incapacitatea de a face ceva chiar si cu ajutorul celorlalti... nu mai depinde in niciun fel de tine... Asta nu dovedeste decat mediocritatea persoanei respective si faptul ca nu iti mai merita atentia si cu atat mai putin grija fata de problemele lui...so...stop getting upset for such things :)...just take things the way they are and don`t change your way to treat the other people because of one...

'Nothing' and 'Everything'

Vorbeam astazi cu o colega despre diverse...'probleme existentiale'... La un moment dat, mi-am dat seama ca suntem incapabil sa percepem infinitul...desi il folosim dpdv lingvistic si am gasit, de-a lungul timpului, termenul acestui concept, nu il putem materializa mental in niciun fel...
Cand te gandesti ca universul e infinit probabil ca in minte iti apare o mare de albastru inchis, aproape negru (cu sau fara stele, in functie de starea de spirit a fiecaruia) , fara o margine concreta, dar care se sfarseste la un moment dat, ca si cand imaginatia ta nu ar putea percepe un tot infinit...e pur si simplu un spatiu mare si albastru, insa finit, desi e gandit ca fiind infinit. Involuntar, incerci sa cauti mai departe si dai de o alta portiune de albastru inchis si incerci tot asa sa mergi mai departe si mai departe, pana cand jocul devine obositor si renunti... Oare sa fie infinitul un ansamblu de aspecte finite?
Cand te gandesti la ceea ce e in jurul nostru, nu poti percepe lumea ca fiind, din punct de vedere temporal, infinita... Aproape fiecare dintre noi se gadeste la o aparitie a acestei lumi si asteapta, as putea spune ca din ce in ce mai nerabdatori, sfarsitul ei... Daca as sustine ca este vorba doar de o continua evolutie, cu trepte mai mari sau mai mici in istorie (spre exemplu, o treapta mai mare ar fi Big Bang-ul,daca am accepta teoria asta, iar una mai mica ar fi descoperirea curentului electric)sunt sigura ca majoritatea am avea tendinta sa intrebam tot timpul 'ce a fost inainte?' pana am incerca sa ajungem la un inceput...pentru ca nu puteam concepe un 'ceva' care sa nu aiba inceput si, in consecinta existentei, un sfarsit...
Ma ganesc ca incapacitatea asta de a percepe infinitul se datoreaza egocentrismului uman de care vorbeam la un moment dat... Se presupune ca avem o existenta marcata de un inceput si un sfarsit...astfel, nu putem intelege cum ceva din jurul nostru ar putea fi altfel decat noi...Pe de alta parte, nu inteleg de ce nu ne gandim ca poate, dincolo de aparente, suntem si noi o entitate eterna, iar viatza asta e doar o etapa de continua evolutie...moartea ar putea incepe, de fapt, o noua etapa urmata de alta...si de alta... Ma gandesc ca exista niste dimensiuni paralele prin care trecem, eterne si de sine statatoare, la care raportandu-ne suntem trecatori...si cu toate astea, cu o existenta eterna raportata la noi in insine printr-o continua, nesfarstita evolutie (sau involutie) ...Si totusi gandul asta al eternitatii ma sperie pentru ca momentul perceperii eternitatii in mod concret cred ar fi momentul uciderii oricarui tip de scop sau sentiment......


Si inca ma intreb daca, mergand toata viatza spre orizont, am ajunge vreodata la marginea lumii... :)

Un om care sa schimbe lumea

Cred ca ne-am obisnuit ca ceilalti sa fie cei care sa faca ceva pentru noi, pentru ei si pentru aspectele colective...ne-am cam aplatizat cu ideea asta care a fost imediat adoptata (probabil din comoditate) cum ca "un singur om nu poate schimba lumea, cu atat mai putin cu cat nu deti o functie importanta dpdv politic" bla bla...Si cum din perspectiva fiecaruia exista un "eu" si un "ceilalti", sansele ca in lumea asta sa se mai miste ceva intr-un sens pozitiv scad pe zi ce trece...

Acum am sa vin si eu cu o propozitie dubioasa: "un singur om poate schimba o lume intreaga... "

Pana la urma, cu incredere poti obtine totul...cum e o lume relativa, totul e posibil si nimic nu e sigur ;) So, follow your own way and trust in your dreams :D asta a cam stat la baza lumii pana acum si cred ca ar trebui sa stea si e-acum inainte pentru a asigura o istorie in timp...

Am sa aminesc de cateva chestii din trecut...atatea descoperiri in matematica si fizica, atatea idei in filosofie...astea au stat la baza a ceea ce suntem de fapt astazi...si cam fiecare idee a apartinut cate unui singur om...Ma indoiesc sa se fi creat vreodata vreun trio de filosofi care sa stea 1 luna "sa lucreze in echipa la o noua idee"...

Particularizand chestia asta, pot spune ca e suficient ca tu sa iti spui ideea unui om in care ai incredere...acesta sa spuna mai departe la alti 5, cei cinici la inca 20...si tot asa...pana cand va ajunge "la acea persoana"...

De fapt ideile stau la baza crearii si la baza schimbarii...si ideile pot apartine unei singure persoane... Daca esti suficient de deschis si suficient de "om" cat sa gandesti, go for it... :) tell your great idea to the world, maybe one day you`ll be listened and you might change the world...at least in your own way . So, take care... lumea asteapta sa fie schimbata si un om poate, cu sigurantza, sa schimbe o lume :)

...Waiting for Venus...

Suntem unici...Orice s-ar intampla, suntem, cu sigurantza unici...
As putea parea ignoranta...Sustin cu tarie ca suntem unici nu doar pe pamantul nostru, ci in intregul univers...singura delimitare pe care o voi face va fi cea a dimensiunii in care traim...suntem unici in dimensiunea asta a materiei...
Ar putea exista forme de viatza extraterstre...?Sincer, nu ma intereseaza foarte tare...mi se pare un aspect irelevant pentru propria mea existentza...Oricum asta nu are nicio influentza asupra unicitatii noastre universale...Pentru ca nu vei gasi niciodata o fiintza umana de pe neptun :) pana si "forma de viatza" mi se pare impropriu spus, insa cuvantul potrivit nu a fost inventat inca... Chiar am sa ma gandesc sa inventez unul intr-o zi :) imi va usura exprimarea...
Ideea e ca nu inteleg sub nicio forma aceasta psihoza a posibilitatii existentei unei forme de viatza mai inteligente decat noi, care ni se aseamana izbitor, si care are, cu sigurantza, acelasi scop tampit: de a cuceri universul (si, prin urmare, sa ne distruga pe noi care le suntem cu mult inferiori intrucat inca nu am reusit sa ajungem pe marte)...
De asemenea, nu inteleg de ce trebuie ca noi sa fim centrul acestei probleme; de ce oare nu si-ar pune si cainii la indoiala unicitatea lor in univers...?they are Earth`s beings too... plus ca...god knows cum ne-am putea numi noi din perspectiva "extraterestrilor"
Admitzand posibilitatea existentei acelor alte forme de viatza (si asta pentru ca mi se pare destul de improbabila inexistentza unui alt tip de 'viatza' capabila sa se adapteze la alte conditzii si admiterea unei ipoteze a conditziilor perfecte intretinerii vietii de pe Pamant) , cu sigurantza au alt tip de "inteligentza", alt tip de "principii", alt tip de existentza in orice caz, caruia nici macar nu i-as spune viatza...i-as spune pur si simplu 'altceva'...
So, calm down, people...! sunt atat de putine sanse ca martzienii sa vina si sa ne nimceasca... :) asa ca , in loc sa inventam povesti cu extraterestrii si sa fugim la 'libertatea' ca sa le spunem ca fiind adevarate, mai bine ne-am gandi la noi...si la faptul ca ne cam nimicim pe noi insine prin superficialitate :) sau oare superficialitatea e un program al extraterestrilor care incepe sa actioneze asupra noastra?